- Publicitate -
Ad imageAd image

Modificări la Intersecția DN1C/E58 cu str. Victoriei din Baia Mare. De când vor intra în vigoare

Ad imageAd image
Municipalitatea  a anunțat primele modificări legate de circulație pe unele porțiuni de drum din Baia Mare. Viceprimarul Pap Zsolt a ținut să arate că „pentru a ameliora problema din intersecția respectivă, am decis împreună cu colegii din Comisia de Circulație (și cu aportul a doi colegi consilieri) să aducem modificări care să decongestioneze traficul actual”.
Cu toate că îmi doream de ceva timp rezolvarea acestei probleme (a se vedea ieșirea în teren din 2021, poza 4 atașată), din păcate nu a existat până acum un consens în această privință. Decizia luată este aceea de a crea o bandă de preselecție pentru șoferii care doresc să facă stânga către strada Victoriei, astfel cei care își continuă drumul pe bulevardul Independenței (către Metro) nu se vor bloca din cauza mașinilor care așteaptă să facă stânga.
Această modificare ar trebui să fluidizeze traficul în această intersecție foarte importantă pentru orașul nostru. Sperăm ca modificarea să intre în vigoare la începutul primăverii (fiind nevoie de aplicare marcaje pe asfalt)”, a precizat viceprimarul Băii Mari.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu