Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care va schimba din temelii Codul Rutier, fiind introduse pedepse mult mai aspre pentru șoferii care aleg să nu respecte regulile de circulație. Potrivit documentului mai sus amintit, statistica primelor 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021 relevă o creștere de la an la an a încălcărilor limitei legale de viteză cu peste 50km/h.
„Astfel, în primele 9 luni ale anului 2019 au fost constatate 49.570 de încălcări ale limitei legale de viteză cu peste 50km/h, în primele 7 luni ale anului 2020, 61029, iar în aceeași perioadă a anului 2021, 67719. În ceea ce privește numărul accidentelor grave care au avut drept cauză principală a producerii nerespectarea limitei legale de viteză, în primele 9 luni ale anilor 2019, 2020 și 2021, statistica relevă o scădere a acestora, dată fiind și scăderea fluxului de circulație a persoanelor în contextul epidemiologic începând cu luna martie a anului 2020 până în prezent, însă se evidențiază o creștere a consecințelor grave ale acestora. Astfel, numărul persoanelor decedate în primele 9 luni ale anului 2021 a fost de 253, cu 6 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2020 și cu 12 mai mare față de aceeași perioadă a anului 2019. Lipsa unei gradualități în aplicarea sancțiunii actuale de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul depășirii cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, încurajează conducerea autovehiculelor cu o viteză mult peste 50 km/h față de limita legală. Astfel, prin proiect se propune reglementarea unui nou prag de viteză, respectiv pragul de peste 70 km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege.
Și în Maramureș viteza, sub cele două forme ale sale, excesivă și neadaptată la condițiile de drum, este principala cauză generatoare de accidente rutiere.
Dragoș HOJDA