Mircea Dolha afirma ca va lua masuri pentru interzicerea comertului ambulant desfasurat in incinta Primariei Baia Mare. Primarul interimar este deranjat de faptul ca pe holurile institutiei misuna tot soiul de persoane care vand la plasa diverse produse.
„Se vand pe acolo camasi si alte produse. Nu e normal. Atunci scriem Primaria Bazar si face de toate. Cetateanul trebuie servit la foc automat. Nu sa stea pana isi cumpara functionarul camasi si mai nu stiu ce”, spune Dolha.
Primaria Baia Mare nu este singura institutie din oras in care se practica un astfel de comert. Acesta se poate intalni in toate institutiile din judet unde publicul are acces neingradit. Masura restrictionarii accesului in Primarie, spune Dolha, are in vedere si stoparea acestor vanzari la plasa.
Ciprian DRAGOS