- Publicitate -
Ad imageAd image

Mircea Dolha: „Nu e oportun sa organizam referendumul in acelasi timp cu alegerile pentru primar. Romaltyn ar putea primi pana atunci autorizatia integrata de mediu”

Ad imageAd image

Vineri, in cadrul sedintei extraordinare de Consiliu Local, alesii vor vota proiectul de hotarare privind „organizarea unui referendum referitor la utilizarea tehnologiilor miniere care folosesc cianură pe raza administrativ teritorială a Municipiului Baia Mare”.

In cazul in care proiectul va trece, baimarenii vor fi chemaţi să raspunda prin „DA” sau „NU” la întrebarea „Sunteţi de acord cu utilizarea pe raza administrativ teritorială a Municipiului Baia Mare a tehnologiilor miniere care folosesc cianură ?”

Viceprimarul Mircea Dolha afirma ca organizarea referendumului trebuie sa aiba loc separat de alegerile pentru functia de primar, din cauza rapiditatii cu care institutiile de mediu emit autorizatiile necesare functionarii societatii Romaltyn Mining.

„La initiativa grupului de consilieri PSD, caruia li s-au alaturat si consilieri din alte partide, am intreprins acest demers, pentru organizarea referendumului. Nu este oportun sa avem referendum in acelasi timp cu alegerile pentru primar. Acestea ar putea avea loc in toamna sau chiar mai tarziu. Iar pana atunci, Agentia Regionala de Protectia Mediului de la Cluj va emite autorizatia integrata de mediu.

Cred ca baimarenii se vor prezenta la referendum in numar mare, avand in vedere faptul ca este vorba de o problema de interes major, care priveste sanatatea lor si a copiilor acestora”, a spus Dolha.

Cheltuielile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului vor fi suportate din Bugetul Local al Municipiului Baia Mare.

Florian Adiel, presedintele Asociatiei 22 Decembrie Maramures, a afirmat ca va pune la dispozitia municipiului hartia necesara bunei desfasurari a referendumului.

ZiarMaramures.ro

Foto: Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu