Viceprimarul baimarean Mircea Dolha are in vedere restrictionarea claxonatului pe raza Municipiului Baia Mare, pornind de la o serie de sesizari ale cetatenilor, care reclama faptul ca in zilele de sambata si duminica, nuntasii aflati in masinile care traverseaza orasul fac un zgomot infernal. El spune ca exista o lege foarte clara, dar aceasta nu se respecta.
„Atat anul trecut, cat si acum doi ani, au fost foarte multi care mi-au reclamat faptul ca se claxoneaza in draci, sambata si duminica, atunci cand acel alai de nunta merge dintr-un loc in altul. Dar legea e foarte clara. Nu ai voie sa claxonezi in interiorul unui oras, asa cum se procedeaza la noi. Cu toate acestea, se claxoneaza. Este o lipsa de respect fata de cei care se odihnesc sau au copii mici, care tresar si au cosmaruri”, a spus Mircea Dolha.
In opinia sa, Municipalitatea este cea care trebuie sa intervina in acest caz. „Masurile trebuie luate nu numai de Politie, ci si de Primarie, pentru ca la Primarie vin cetatenii. Aici sunt ei reprezentati”, a precizat viceprimarul baimarean.
Ca la Verdun. Acesta a facut o comparatie cu situatia din 2005, cand artificiile lansate in toiul noptii deranjau baimarenii cu zgomotul produs. „La fel a fost si cu focurile de artificii care aveau loc la miezul noptii. In 2005, in Consiliul Local s-a hotarat sa nu se depaseasca ora 22. Efectiv, parca venea artileria turceasca de la Verdun sau Plevna. Iar noaptea, lumea tresarea. De cand a intrat in vigoare, au existat comentarii rautacioase, dar apoi a fost liniste. Acum, dupa cinci ani, nu mai este o anomalie, ci un lucru normal”, a conchis Dolha.