Mircea cel deloc bătrân

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

E despre fotbal, nu despre istorie. Despre Mircea Lucescu, nu despre Mircea cel Bătrân.

La aproape 80 de ani (îi va împlini vara viitoare, mulți înainte!), Mircea Lucescu a preluat banca tehnică a naționalei într-un moment întrucâtva cețos. ”Tricolorii” veneau după o participare la European care a fost decentă, însă nu sclipitoare, să nu ne ascundem după deget sau după ce o mai fi. Am ieșit din grupă câștigând-o, jos pălăria!, însă când am dat de adversari grei, precum Belgia (în grupă) și Olanda mai apoi ne-am arătat limitele. Altfel zis n-am mișcat în front. Acum suntem în divizia C din Liga Națiunilor, cu echipe care chiar nu rup norii, hai s-o recunoaștem: Kosovo, Lituania și Cipru.

Până la meciul de marți din Lituania, naționala a bifat trei victorii, în deplasare cu Kosovo și Cipru și acasă cu Lituania. În fiecare dintre ele a încris trei goluri. De primit a primit doar unul. Un bilanț chiar respectabil, deși nu e obținut în compania unor echipe de top din Europa. Dar e un bilanț de salutat, orișicât.

Ceea ce ar fi însă de punctat legat de națională e că începe cumva să dea senzația de mai multă siguranță precum odinioară, când ne tot puneam mâinile-n cap și suduiam în barbă că suntem – iertați exprimarea nedelicată – fraierii satului. ”Tricolorii” au început să lege pase, să meargă pe poartă, nu să tot plimbe mingea, obositor până și pentru un privitor, pe la marginea terenului, că poate o ieși ceva.

Tehnician care pare că mănâncă fotbal la fiecare masă a zilei, plus în formă de biscuit la cafea, Lucescu dovedește în continuare că nu a trecut ca rața prin baltă prin fotbal și a adunat atâtea trofee doar fiindcă s-a legat norocul de el și i-a tot făcut cu ochiul. Cel supranumit ”Il Luce” a avut inteligența de a merge pe nucleul format la națională de Iordănescu junior, iar acum îl șlefuiește cu minuțiozitatea unui ceasornicar. Și știe că poate scoate ce e mai bun din generația asta de jucători, care, de acord, nu va fi fiind sclipitoare, dar nici slabă nu e.

Au fost cârcotași care au spus, la a doua descălecare a lui Il Luce la națională, că e bătrân, că nu i se mai potrivește fotbalul de acum. O stupizenie. Lucescu e mai tânăr în felul în care gândește fotbalul decât o grămadă de clevetitori juni cu carnet de antrenor care n-ar face față nici la Ciorogârla.

Horia Iancu

Sursa foto: FRF

Citește și: Duckadam , ”eroul de la Sevilla”, vine în Baia Mare

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu