Ministrul Vasile Blaga taie si spanzura – Peste 53 de mii de bugetari care lucreaza in administratia locala vor fi disponibilizati

Ad imageAd image

Peste 53.000 de angajati din administratia locala vor fi disponibilizati, potrivit unei ordonante de urgenta adoptate de Guvern.
In 40 de zile de la publicarea actului normativ in Monitorul Oficial, primarii vor fi obligati sa prezinte prefectilor organigrame noi, urmand ca apoi sa se demareze procedurile legale de disponibilizare a salariatilor incadrati cu depasirea limitelor stabilite de Guvern, a precizat ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.

„In urma calculelor facute, si avem analiza pe fiecare unitate administrativ-teritoriala din Romania, numarul de posturi peste normativ este de 53.432, din care numar de posturi peste normativul de baza – deci personal de disponibilizat pentru respectarea normativului va fi 38.666, numarul de posturi peste normativ la evidenta persoanelor – 4.070, numar de posturi peste normativ la Politia Comunitara – 10.696”, a detaliat Blaga.
Referitor la eventualitatea oferirii de salarii compensatorii celor disponibilizati, Blaga a declarat ca „nu avea dreptul nimeni din administratie sa incheie contracte colective de munca”.
Economia de cheltuieli de personal cu respectarea normativului este de 1.505.144.849 lei, insemnand o reducere de personal de 26,2%, si o diminuare de cheltuieli de 29,1%.
Actul normativ a stabilit un normativ de personal pentru politiile comunitare, viitoarele politii locale astfel: pentru comune, orase, municipii, sectoare – un post de politie locala la 1.000 de locuitori. Judetele, municipiile si municipiul Bucuresti vor avea un post de politie locala la 5.000 de locuitori.
De asemenea, poate fi aprobata majorarea normativului de baza pentru unitatile administrativ-teritoriale care deruleaza programe de finantare.

agerpres

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu