- Publicitate -
Ad imageAd image

Ministrul Dezvoltării: Avem 250 solicitări de la primării privind cheltuielile; vom face astfel să nu existe blocaje la investiţii

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a declarat, marţi, că până în prezent 250 de primării au solicitat derogări de la ordonanţa care prevede plafonarea cheltuielilor la sfârşit de an, menţionând că, în situaţiile „bine justificate”, Guvernul le va da curs, în aşa fel încât să nu existe niciun fel de blocaj pentru toate proiectele de investiţii, informează AGERPRES.

„Am avut o evaluare referitor la toate solicitările pentru care autorităţile publice locale doreau să facem memorandumuri pentru a le înlesni toate aceste cheltuieli. Avem până în prezent centralizate 250 de solicitări, sunt 250 de primării care vor derogare de la ordonanţă, dar de cele mai multe ori sunt aspecte comune, aspecte care ţin de evenimente cum ar fi sfârşitul de an, sunt evenimente care ţin de adiţionarea unor acte pe partea de investiţii, de cumpărare unor imobile, de finalizarea unor asfaltări sau de începerea unor asfaltări, fiecare dintre ele sunt evaluate. Am avut chiar în cursul zilei de astăzi întâlnire cu ministrul Finanţelor şi vom face în aşa fel încât să nu existe niciun fel de blocaj pentru toate proiectele care reprezintă investiţii şi să găsim soluţia pentru a închide anul cum se cuvine”, a afirmat Veştea la Digi 24, întrebat în legătură cu nemulţumirile primarilor că le-au fost limitate cheltuielile la sfârşit de an.

Întrebat dacă primăriile vor primi derogări în privinţa cheltuielilor cu petrecerile de sfârşit de an, ministrul a precizat: „Au fost astfel de solicitări, sunt solicitări care, ştim cu toţii, la finele unui an bugetar, în situaţia în care nu ai avut o procedură de achiziţie prealabilă pentru evenimente, dacă nu au făcut-o până acum, nu au posibilitatea să o facă”.

„De la caz la caz, în funcţie de modul în care îşi prezintă şi fundamentează toate aceste aspecte, vom ţine cont şi vom încerca să nu blocăm investiţiile. Ceea ce îi asigur pe toţi colegii noştri care sunt în administraţia publică este faptul că am avut discuţii chiar în cursul zilei de ieri cu Asociaţia Municipiilor din România, le-am cerut un punct de vedere, am dorit să văd care sunt aspectele pe care le solicită la adresa Guvernului, iar noi vom pregăti toate aceste derogări în aşa fel încât să nu intrăm în blocaj”, a adăugat Veştea.

El a mai spus că primăriile pot trimite încă astfel de solicitări la derogare, menţionând că este important ca acestea să fie justificate.

„Se pot trimite constant astfel de derogări. Important este ca toate aceste solicitări să fie foarte bine fundamentate şi justificate, iar eu am toată convingerea că vom ţine cont de obiectivitatea lor şi vom face în aşa fel încât, în special proiectele de investiţii, proiectele care se derulează, proiectele care sunt pe final şi care trebuie parcurse, să le dăm curs”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Referitor la solicitările în cazul proiectelor de asfaltări de drumuri, Adrian Veştea a precizat că pentru aceste lucrări trebuie să existe condiţii meteorologice adecvate, iar în luna noiembrie în majoritatea cazurilor nu se mai pot face.

„Totuşi, ne aflăm în luna noiembrie, dacă suntem obiectivi, există un proverb, nu ai cum să-ţi faci vara sanie şi iarna căruţă, fiindcă în administraţie trebuie să ai posibilitatea să ai condiţii meteorologice în aşa fel încât să poţi asfalta în anumite condiţii din punct de vedere al temperaturii. Eu cred că în luna noiembrie în marea majoritate a localităţilor din România nu se mai pot face asfaltări, mă refer la contracte noi, deoarece contractele care sunt în derulare astăzi să pot derula, evident, plăţile se fac în media celor nouă luni de zile, iar în situaţii care sunt extreme şi care sunt bine justificate şi vin din credite, chiar am discutat zilele acestea, să încercăm să găsim posibilitatea de a se putea plăti”, a mai spus ministrul.

În 27 octombrie, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care prevede plafonarea cheltuielilor administraţiilor locale din lunile noiembrie şi decembrie la media primelor 10 luni din 2023. În cazuri justificate, Guvernul poate aproba memorandumuri cu derogări de la această prevedere.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu