Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anuntat vineri ca a luat decizia de reluare a procedurii includerii zonei Rosia Montana in patrimoniul UNESCO, informeaza AGERPRES.
„In urma analizei si consultarilor am luat decizia ca inscrierea zonei Rosia Montana in patrimoniul UNESCO sa fie reluata. Notificarea va fi depusa azi”, a spus Gheorghiu in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la sediul Ministerului Culturii.
El a precizat ca decizia a fost luata impreuna cu premierul Ludovic Orban.
Joi, Orban a declarat ca scrisoarea pe care Guvernul trebuie sa o transmisa catre UNESCO pe subiectul Rosia Montana este in analiza si a precizat ca termenul inca nu a expirat.
Orban afirma marti ca Guvernul PNL vrea inscrierea sitului Rosia Montana in patrimoniul UNESCO, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, urmand sa se consulte cu cei care reprezinta statul roman in litigiul de la Centrul International de Reglementare a Disputelor privind Investitiile (ICSID).
Totodata, luni, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, afirma ca procedura de includere in Patrimoniul UNESCO a zonei Rosia Montana trebuie reluata in mod clar, o decizie in legatura cu oportunitatea momentului reluarii procedurilor de inscriere a dosarului urmand a fi luata la nivelul Guvernului.
„Valoarea zonei Rosia Montana este recunoscuta deja de forurile internationale si nationale, iar procedura de includere in Patrimoniul UNESCO trebuie reluata in mod clar. In urma consultarilor interministeriale se va lua o decizie la nivelul Guvernului legata de oportunitatea momentului reluarii procedurilor de inscriere a dosarului”, a precizat ministrul Culturii, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, Ministerul Culturii va organiza, in perioada urmatoare, o intalnire cu Primaria Rosia Montana, in cadrul careia se vor discuta coordonatele unui program specific de sustinere si asistenta tehnica in zona.
Mai multe organizatii neguvernamentale, precum si lideri politici au cerut Guvernului reluarea procedurii de includere a zonei Rosia Montana in Patrimoniul Mondial.