O părere: Minaur va juca în Finlanda ambele meciuri din turul 3 al EHF European Cup. Poate că suporterii băimăreni ar merita mai mult respect

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Minaur va juca ambele meciuri cu echipa finlandeză BK-46 din turul 3 al EHF European Cup în deplasare (în 21 februarie, ora 18.00, și în 22 februarie, ora 15.00). Meciurile se vor juca în sala din Karis, o localitate finlandeză cu aproximativ 10.000 de locuitori, se arată pe site-ul CS Minaur.

”Inițial, conducerea clubului Minaur a propus scandinavilor să joace ambele partide în Baia Mare, variantă neagreată de finlandezi. Mai apoi s-au purtat negocieri pentru disputarea jocurilor conform programării, s-a propus și o reciprocitate, pentru ca în ultimă instanță finlandezii să propună disputarea ambelor partide acolo, asumându-și cheltuielile cu organizarea jocurilor, cazare, masă și transport pentru delegația Minaur (costuri in extenso undeva la 30.000 euro)”, relevă sursa citată.

”Prioritatea principală a conducerii în momentul de față o reprezintă stabilitatea financiară a clubului. În concluzie, am acceptat varianta propusă de clubul finlandez. Această variantă reprezintă din punct de vedere economic cea mai eficientă variantă de a aduce clubul într-o situație financiară cum toți băimărenii și-o doresc”, se mai arată în postarea de pe site.

Așadar, din pricini economice, suporterii băimăreni nu-și vor putea vedea la treabă favoriții în turul 3 al EHF European Cup. O decizie cel puțin neinspirată a conducerii clubului, care și-a cam dat cu mingea-n cap. Ca o părere, suporterii Minaurului ar merita mai mult respect. Dar trebuie să fie și cine să-l acorde.

Tiberiu SABO

Sursa foto: CS Minaur

Citește și: Minaur, pe locul 1 la echipe în topul sportului maramureșean

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu