Datorită locului 3 obținut în stagiunea precedemtă, echipa masculină a CS Minaur a obținut calificarea drectă în turul 2 al EHF European Cup. Ieri a avut loc la Viena tragerea la sorți a meciurilor din primele două tururi, iar Minaur va întâlni în turul 2 echipa turcă Beykoz Belediyesi Genclik Sport Kulubu, cu primul meci pe teren propriu în 19/20 octombrie, iar al doilea în deplasare, o săptămână mai târziu – se arată pe pagina de Facebook a clubului băimărean.
Beykoz a terminat pe locul al treilea în Turcia sezonul trecut, după Beșiktaș și Sakarya. În ultimii ani, Beykoz a participat constant în EHF Cup, dar n-a reușit să treacă mai mult de un tur. Sezonul trecut a fost eliminată de echipa belgiană Vise, pe care a învins-o acasă cu 31-29, pierzând însă meciul din deplasare, 27-33.