- Publicitate -
Ad imageAd image

Minaur trece de Timișoara, dar emoții au fost până în ultima secundă

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Joi seara, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și SCM Politehnica Timișoara, din cadrul etapei a 9-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Deși Minaur pornea favorită certă, meciul a fost echilibrat, iar finalul a fost unul dramatic.

Băimărenii au început mai bine jocul și se părea că nu vor fi prea multe probleme: 5-3 (10), 8-5 (14). Bănățenii au egalat la 9 (20), dar Minaur a revenit la conducerea și s-a distanțat la două goluri, diferență cu care s-a și încheiat prima repriză. Imediat după reluare am mers la patru goluri: 18-14 (35), dar Timișoara n-a cedat și a revenit în joc apropiindu-se la un singur gol: 24-23 (47) sau 28-27 (52). Ne distanțăm la două goluri, 31-29 (57), însă partida nu este jucată. Fenici înscrie pentru 31-30, iar Teca estre eliminat pentru două minute. Apoi Vujic face pași și Sadoveac înscrie pentru 31-31 (59). Minaur stă mult în atac, secundele se scurg, iar Huta scoate un 7m, pe care-l transformă Căbuț. Mai sunt 17 secunde și Attila Horvath cere time-out. Schema iese oarecum, dar Fenici alunecă undeva la 8-9 m de poartă, în poziție bună și tot ce mai poate obține este un 9m în ultima secundă. Sadoveac încearcă să arunce la nivelul picioarelor, balonul este blocat și punctele rămân în Baia Mare.

CS Minaur Baia Mare – SCM Politehnica Timișoara: 32-31 (15-13)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană”; s-a jucat fără spectatori
  • Arbitri: Ciprian Popa (Galați) – Ionuț Velișca (Buzău). Observator: Paul Anton (Iași)
  • Aruncări de la 7m: 8-6 (transformate: 6-5; au ratat: Bera, Vujic / Sadoveac). Minute de eliminare: 4-12
  • CS Minaur: Anton Terekhov (8 intervenții), Barna Buzogany (1), Răzvan Pop – Daniel Bera 7 (2 din 7m), Stefan Vujic 5 (2 din 7m), Tudor Buguleț 3, Gabriel Massuca Teca 3, Milan Kotrc 3, Tomas Cip 3, Erik Pop 2, Stevan Vujovic 2, Călin Căbuț 2 (din 7m), Ștefan Huta 1, Andrei Buzle 1, Anderson Mollino da Silva, Mihai Bușecan. Antrenor: Alexandru Sabou
  • Timișoara: Cristian Tcaciuc (5 intervenții), Claudiu Pal (1), Răzvan Szopka – Marius Sadoveac 10 (5 din 7m), Vencel Csog 5, Cristian Fenici 4, Sabin Ignat 4, Albert Cristescu 3, Răzvan Trif 3, Flavius Cîmpan 2, Andrei Păiuș, Robert Cîtu, Ianus Dumitrescu, Denis Neamțu, Raul Bote, Antonio Bordeanu. Antrenori: Attila Horvath, Sorin Sărăndan

Text și foto: csminaur.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu