Minaur și-a reluat pregătirile. De văzut însă cu ce antrenor va merge în continuare la drum

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Lotul echipei de fotbal a CS Minaur s-a reunit miercuri pe Stadionul ”Viorel Mateianu” pentru primul antrenament din acest an. 28 de jucători au fost prezenți la reînceperea pregătirilor. Joi e programată vizita medicală, iar în perioada următoare jucătorii se vor antrena pe plan local, se arată pe pagina de Facebook a clubului.

De văzut însă cu cine se vor pregăti jucătorii, întrucât umblă vorba că antrenorului Marius Popescu i-ar fi sunat gongul despărțirii de echipa băimăreană, iar în locul lui ar urma să vină Constantin Schumacher. Poate vor fi fiind doar cleveteli, dar mai e și vorba ceea că nu iese foc fără fum. În fine, om vedea.

Una peste alta, după 15 etape Minaur e pe locul 2 în seria 10 a Ligii 3, cu 33 de puncte, unul mai puțin ca liderul, SCM Zalău. Lider cu care va juca, în prima etapă după reluarea sezonului, în 1 martie, de la ora 15, pe Stadionul ”Viorel Mateianu”. (T.V.S.)

Sura foto: CS Minaur

Citește și: Minaur, pe locul 1 la echipe în topul sportului maramureșean

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu