Cu 31-27 (17-14) a fost învinsă Minaur marți seara la Turda de AHC Potaissa, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Zimbrilor. A fost primul meci al etapei și s-a disputat în devans, întrucât ambele echipe joacă în EHF European Cup. Turda o are ca adversară pe GRK Ohrid, din Macedonia de Nord, pe care o va întâlni în 19 și 26 octombrie, primul meci în deplasare, în vreme ce Minaur va juca 25 și 26 octombrie, de la ora 18.00, cu echipa turcă Beykoz Vld SK, ambele meciuri urmând să aibă loc în Baia Mare).
De la Minaur au lipsit mai mulți jucători cu probleme medicale – Botea, Nagy, Cip, Cumpănici, Sabou. Rămâne de văzut dacă vor putea fi recuperați până la ”dubla” din EHF European Cup. În urma acestui rezultat Minaur rămâne pe locul 4 cu 18 puncte.
În etapa a 9-a, Minaur va juca acasă cu HC Buzău, la o dată care va fi stabilită după cele două meciuri europene.
Sursa: CS Minaur
Citește și: Remiză albă în deplasare pentru Minaur, care însă rămâne lider