Mii de persoane au fost evacuate din locuinte din cauza inundatiilor provocate de ploi torentiale in Muntenegru, Bosnia si Serbia, relateaza France Presse. Cea mai dificla situatie se inregistreaza de-a lungul raului Drina, care este alimentat de mai multe cursuri de apa care pornesc din Muntenegru si din Bosnia si care constituie frontiera naturala dintre Serbia si Bosnia.
In estul Bosniei a fost decretata stare de urgenta in orasele Bijeljina, Visegrad si Zvornik, situate de-a lungul raului Drina. In sudul tarii, raul Neretva este in crestere si ameninta mai multe localitati. La Bijeljina, circa o mie de locuinte au fost inundate, iar locuitorii au fost evacuati cu ajutorul armatei. „Doua treimi dintre satele (de-a lungul raului Drina) au fost inundate”, a precizat Drago Ristic, un responsabil local citat de agentia Srna.
De cealalta parte a raului, in Serbia, circa 1.400 de persoane au fost evacuate la Loznica. Circa 760 de locuinte, adapostind aproximativ 3.000 de persoane, sunt amenintate de cresterea raului Drina la Loznica, conform Ministerului sarb de Interne. Sute de persoane au fost evacuate si in alte regiuni, in special in apropiere de orasele Ljubovija si Prijepolje.
In Muntenegru, 1.300 de persoane au fost evacuate in urma inundatiilor ‘fara precedent’, a precizat ministrul de interne Ivan Brajovic. Cea mai critica situatie se inregistreaza in regiunea lacului Skadar, pe care Muntenegru il imparte cu Albania. Apa din lac a atins un nivel record si situeaza la zece metri peste nivelul marii aflate in apropiere. Mai multe sate au fost inundate, precum si mai multe drumuri care legau capitala Podgorica de coasta de sud de la Marea Adriatica. La vest de Podgorica, sase sate din valea raului Zeta au fost inundate.