Meteorologii nu vin cu vești bune pentru maramureșeni pentru următoarele 14 zile. Vom avea zile ploioase, dar și friguroase. ANM anunță de azi o răcire a vremii, iar în perioada 25 – 28 aprilie se vor înregistra maxime termice în jurul a 13 grade. După acest interval, deși vor mai fi alternanțe termice, media maximelor va fi în general de 16 până la 18 grade Celsius, cu valori posibil mai ridicate spre finalul intervalului.
În ceea ce ce privește media temperaturilor minime, aceasta va scădea de la 8 grade până spre 0…2 grade în 28 aprilie, apoi în restul intervalului se va reveni la valori în jurul a 5 grade. Vor fi ploi în perioada 24 – 26 aprilie, posibil însemnate cantitativ pe parcursul zilelor de marți și miercuri (25 și 26 aprilie). Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată și după data de 30 aprilie.
Dragoș HOJDA