Astazi, prefectul Silviu Ungur a transmis un mesaj tuturor maramuresenilor, dar si informatii esentiale care vizeaza definitia a ceea ce inseamna „contact” al unei persoane infectate cu Covid-19. Totodata, reprezentantul Guvernului in teritoriu a punctat si faptul ca, persoanele izolate la domiciliu au obligatia de a anunta angajatii serviciilor publice in cazul in care e necesar ca acestea sa intervina.
Prefectul a mai anuntat ca inspectorii ITM desfasoara controale pentru a vedea daca se respecta programul de lucru conform noilor reglementari care vizeaza reducerea riscului contaminarii cu coronavirus in randul angajatilor.
Silviu Ungur, prefect de Maramures, presedinte CJSU Maramures: “Trebuie sa fim uniti, responsabili si sa ne ajutam. Institutiile statului din judet sunt la datorie si se colaboreaza in sistem integrat. Starea de urgenta nu inseamna ca inchidem magazine sau ca anulam drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor, dar ne permite sa luam cele mai potrivite masuri pentru gestionarea si prevenirea infectiei cu coronavirus.
Trebuie sa ramanem calmi si responsabili fata de cei din jurul nostru. Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscului de propagare a virusului si de imbolnavire a altor persoane. Va rugam sa evitati spatiile inchise si deplasarile, care nu sunt absolut necesare.
Persoanele izolate la domiciliu trebuie sa anunte situatia lor, membrilor echipelor de interventie, care se deplaseaza la locuintele acestora pentru remedierea deficientelor. Astfel se anunta angajatii serviciilor de utilitate publica, dupa cum urmeaza: energie electrica, gaz, apa, internet, telefonie.
Vreau sa lamurim si definitia de “contact” deoarece este foarte important. Prin contact se intelege: persoana care locuieste in aceeasi gospodarie cu un pacient infectat cu Covid 19; persoana care a avut un contact fizic-direct cu un cetatean infectat cu Covid 19, de exemplu o strangere de mana, neurmata imediat de o igiena corespunzatoare a mainilor; persoana care a avut un contact direct neprotejat cu secretii infectioase ale unui pacient care are Covid 19, de exemplu in mijloacele de transport in comun sau atingerea unei batiste cu mana neprotejata cu manusi; persoana care a avut contact fata in fata cu cineva care are coronavirus, la o distanta mai mica de 2 metri si o expunere de peste 15 minute; persoana care s-a aflat in aceeasi incapere cu o persoana pozitiva, timp de minim 15 minute si la o distanta mai mica de 2 metri, de exemplu in sala de clasa, de sedinte, in sala de asteptare din spital; personalul medical sau o alta persoana care acorda ingrijire directa unui pacient cu Covid 19 sau personalul din laborator care manipuleaza probe recoltate de la un caz depistat cu coronavirus, fara echipament de protectie.
Se aproba hotararea izolarii la domiciliu, in locatia declarata la intrarea in tara pentru o perioada de 14 zile pentru toate persoanele asimptomatice, care sosesc in Romania din tarile unde sunt confirmate un numar mai mare de 500 de persoane infectate cu Covid 19. Aceasta hotarare a intrat in vigoare incepand de aseara, de la ora 21.00 si este valabila indiferent de forma in care se ajunge in tara, pe cale aeriana sau rutiera.
Angajatii ITM Maramures vor verifica modul de implementare a masurilor impuse prin Hotararea nr. 7 a CNSSU privind declararea programului de lucru in vederea reducerii riscului de contaminare pe timpul deplasarii la si de la locul de munca.”
Prefectul Silviu Ungur a mai precizat faptul ca la nivelul judetlui Maramures nu au fost aplicate amenzi deocamdata insa sunt in cercetare cateva situatii asupra carora a luat act.
Ana AVRAM