Mersul pe bicicleta le poate provoca probleme de fertilitate chiar si barbatilor care nu sunt ciclisti profesionisti, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani.
Publicat in revista „Fertility and Sterility”, studiul cercetatorilor de la Universitatea Boston a fost realizat pe un esantion de 2.261 de barbati, toti clienti ai unei clinici specializate in proceduri de fecundare asistata, intre 1993 si 2003.
Potrivit rezultatelor acestui studiu, mersul pe bicicleta are efecte mai nocive decat sedentarismul asupra fertilitatii masculine : s-a dovedit ca cei care petreceau in saua bicicletei mai mult de cinci ore pe saptamana aveau 31% probabilitati de a avea o cantitate scazuta de spermatozoizi, fata de 25%, procentul inregistrat la sedentari, in timp ce riscul unei scazute motilitati spermatice a acestora era de 40%, fata de 27%, inregistrat la celalalt grup.
Potrivit cercetatorilor, alte tipuri de activitate sportiva nu par a avea repercursiuni asupra fertilitatii masculine. „Totusi, este inca prematur sa tragem o concluzie, deorece grupul studiat a fost alcatuit numai din barbati cu probleme de fertilitate si va trebui sa repetam studiul pe un esantion mai larg”, au precizat ei.