Rata de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020, după soluţionarea contestaţiilor, este de 64,5%, a informat duminică Ministerul Educaţiei, relatează Agerpres.
Potrivit MEC, rata de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluţionarea contestaţiilor, este de 64,5%.
Pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 72,9%, iar pentru promoţiile anterioare – de 27,7%.
Astfel, din totalul celor 147.794 de candidaţi prezenţi, au promovat 95.399 de candidaţi: 87.887 candidaţi aparţin promoţiei 2020 (comparativ cu 84.833 de candidaţi reuşiţi în promoţia anului trecut), iar 7.512 provin din promoţiile anterioare (în creştere, comparativ cu 4.383 de candidaţi reuşiţi în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307, arată MEC.
Dintre cei 155.639 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 147.794 (120.627 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 27.167 din promoţiile anterioare).
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi, precizează sursa citată.
La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a, conform situaţiei centralizate până la această oră de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 7 iulie, se desfăşoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă (Limba şi literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.
Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susţine această etapă 12 candidaţi, iar în judeţele Caraş Severin, Tulcea şi Vaslui un singur candidat.
Primele rezultate vor fi afişate vineri, 12 iulie, până la ora 12,00.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 – 14,00.