Ieri, 29 decembrie, a fost anunțat oficial pachetul de măsuri pe care Ministerul Sănătății l-a luat şi îl organizează în perioada imediat următoare, pentru un răspuns adecvat din punct de vedere medical la o creştere a numărului de cazuri de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus cu scopul de a reduce impactul acestei boli asupra populaţiei din România, precum și o estimare a modului în care va evolua în următoarele săptămâni pandemia COVID-19 în ţara noastră.
Conform anunțului făcut de către autorită, printre măsurile avute în vedere se numără înființarea la nivel județean a unor structuri de coordonare a asistenței medicale spitalicești (Prefect, reprezentant al CJ, DSP, manager/director medical de la spitale), creșterea rapidă a capacității de testare (introducerea decontării testelor pe bază de antigen la nivelul cabinetelor medicilor de familie), organizarea și operaționalizarea la nivel local a centrelor de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme ușoare și medii sau crearea centrelor de evaluare pentru pacienții cu forme medii care au factori de risc (evaluare biologică și imagistică în vederea administrării de tratament antiviral în ambulatoriu).
Alte măsuri avute în vedere sunt creșterea siguranței pacientului în spital. Iar pentru asta managerii de spital sunt obligați să dispună verificarea și remedierea deficientelor circuitelor electrice și a instalațiilor de oxigen, asigurarea capacităților de oxigen necesare în perioada de vârf pandemic, semnalarea către Ministerul Sănătății a problemelor majore, asigurarea numărului de paturi alocate pentru pacienții COVID cu formă medie la 20%, cu o flexibilizare până la 30% sau creșterea în bugetul pentru anul 2022 a resurselor pentru secțiile ATI (cu 65% mai mult față de 2021).
Ministerul Sănătății precizează că în prezent, sunt complet funcționale la nivel național 2.805 paturi ATI (pentru pacienți COVID-19 și cu alte patologii). Tot ca măsură avută în vedere se numără și suplimentarea numărului de spitale care beneficiază de finanțare suplimentară prin programul „Acțiuni Prioritare ATI”, în scopul creșterii capacității de răspuns a sistemului medical (de la 116 la 128 unități ATI pentru adulți).
Dragoș HOJDA