Maramureșul, în finală la ”Destinația Anului”, cu 3 nominalizări. Hai să susținem turismul nostru cu un vot!

Ad imageAd image

Cea mai importantă competiție pentru destinații turistice din România, Destinația Anului, este în plină desfășurare. În marea finală s-au calificat 76 (din 150 evaluate inițial) de destinații turistice din România și Moldova.

Județul Maramureș este reprezentat de 3 competitori, la două categorii (din 6).

Țara Codrului – Categoria Tărâmuri Fermecate

Eco Maramureș – Categoria Tărâmuri Fermecate

Satul Breb – Categoria Sate de Poveste

Concursul se desfășoară până în data de 25 martie, fiind deschis oricărui vot online. Criteriile de evaluare sunt mai complexe, competiția având și un juriu format din experți. Cei peste 100 de specialiști au la dispoziție mai multe informații legate de destinațiile analizate obținute în urm unor cercetări sociologice sau de natură arhitecturală ori urbanistică. În urma desemnării premianților, va avea de câștigat turismul românesc, spun organizatorii.

Toți cei ce vor să susțină o destinație preferată o pot face pe platforma dedicată în acest sens: destinatiaanului.ro.

Maramureșul în concurs

Țara Codrului

Scurtă prezentare în concurs

Bogată în istorie, folclor, cultură și tradiții, Țara Codrului este una dintre cele mai autentice zone etnografice din țară. Evenimente precum “Danțu’ la Șură” specific zonei sau “Pe urma haiducului” de pe Vârful Lespezi sunt organizate tot anul. Apropierea ei de Sălaj, Baia-Mare și Satu-Mare facilitează accesul la transporturi rutiere, aeriene și feroviare. Cel mai apropiat vecin turistic al Țării Codrului este orașul medieval Ardud, oraș de care a și aparținut în trecut.

Eco Maramureș

Scurtă prezentare în concurs

Eco Maramureș – Inima verde a Maramureșului Istoric. În 2025, descoperă Eco Maramureș, destinația unde natura neatinsă și tradițiile vii se împletesc armonios. De la peisajele spectaculoase ale Crestei Cocoșului la satele unde timpul pare să fi stat în loc, Eco Maramureș oferă o experiență autentică, perfectă pentru cei care caută liniște, aventură și ospitalitate sinceră.

Satul Breb

Scurtă prezentare în concurs

Când zici tradiție îți imaginezi Maramureșul, iar când spui Maramureș – te gândești la Breb. Acest sat spectaculos este locul în care frumusețea unică a reliefului este amplificată de silueta caselor și a porților de lemn. Renumele localității, combinat cu gastronomia și cu ospitalitatea și căldura localnicilor, creează o atmosferă unică. Iar dezvoltarea rețelei de pensiuni și restaurante locale aduce un plus de confort, fără ca acest lucru să-i afecteze autenticitatea și farmecul său rustic.

Aviz autorităților!

Concursul este un bun prilej de evaluare a stării turismului în diverse regiuni ale țării. La faima pe care o are, Maramureșul nu stă foarte bine. Multe destinații, căutate și apreciate la nivel de statistică, nu se regăsesc nicăieri.

Nu avem nicio nominalizare în finală la 4 din cele 6 categorii. Suntem zero la Orașe care Inspiră, Stațiuni Balneo-Climaterice, Distracție și Aventură sau Cultură și Educație.

Asta înseamnă că fie nu știm să ne promovăm cum trebuie, fie alții oferă mai mult din ceea ce își doresc turiștii. Așa cum aminteam anterior, evaluarea are la bază niște studii realizate în domeniu și punctajul final nu e dat doar de votul publicului. Poate e un duș suficient de rece pentru a ne trezi. Măcar ne rămâne să votăm online pe platforma concursului, să obținem locuri pe podiumurile categoriilor.

Partea pozitivă pentru noi

Din alt punct de vedere, remarcăm că județele din jur de abia mișcă. Deci se poate și mai rău.

Cluj are o singură nominalizare – municipiul Cluj-Napoca (Orașe care Inspiră)

Bistrița-Năsăud are două finaliste – Colibița (Stațiuni Balneo-Climaterice) și Figa (Sate de Poveste)

Satu Mare și Sălaj nu au prins nimic.

De asemenea, sunt foarte multe județe din țară fără vreo nominalizare în finală. Ceea ce e chiar catastrofal din punct de vedere turistic.

Așa că… la treabă! Punem mâna și votăm destinațiile maramureșene – pe site-ul destinatiaanului.ro. Avem speranță la medalii? Avem. Anul trecut, Maramureșul istoric a obținut locul III la Tărâmuri cu istorie și tradiție.

ZiarMaramureș.ro

Surse foto: Eco Maramureș, Marius Ionuțaș

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu