- Publicitate -
Ad imageAd image

MARAMUREȘENII AU PRINS CURAJ – Curg reclamațiile legate de angajatorii care nu-și plătesc oamenii

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Maramureșenii au prins curaj și fac reclamații la autoritățile statului care îi pot ajuta. Este un semn bun  că angajații nu se mai lasă călcați în picioare de patroni și își cer drepturile care li se cuvin prin contractul semnat de ambele părți. În condițiile în care angajatorii maramureșeni se plâng că nu găsesc forță de muncă este greu de înțeles de ce își bat joc și de angajații pe care îi au.

„Dacă ne raportăm la aceeași perioadă a anului trecut, în acest an avem ceva mai multe reclamații depuse la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș față de 2020. Dacă anul trecut aveam 231 de reclamații, în acest an am ajuns la 250 de reclamații. Ca și pondere, și anul trecut și anul acesta ponderea cea mai mare o au reclamațiile legate de neplata drepturilor bănești. Urmează reclamațiile privind timpul de muncă. Aici sunt reclamații legate de Sărbătorile legale, discutăm de neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv, și timupul suplimentar la care este de multe ori supus salariatul, fără a-și da acordul și fiind amenințat, forțat sau șantajat de a presta sau efectua munca suplimentară. Anul trecut se reclama neplata drepturilor bănești la data prevăzută în contractul de muncă, ori anul acesta avem alte probleme. Foarte mulți angajatori se plâng de lipsa forței de muncă și de lipsa de seriozitate a angajaților. Sunt destui cei care nu își plătesc angajații sau refuză să îi plătească invocând diverse motive, spunând că a fost perioada de probă. Ori perioada de proba este parte integrantă din contractul individual de muncă”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș.

Nimeni nu poate obliga angajatorul să plătească drepturile bănești în altă dată decât cea stabilită prin contract. Sărbătorile legale nu fac parte din durata concediului de odihnă, sunt zile libere, salariul este același. Orele suplimentare sunt efectuate doar cu acordul angajatului.  Munca suplimentară se compensează cu timp liber sau se plătește cu spor de 75% în timpul săptămânii, respectiv dublu în weeekend.

Mai multe în videoul de jos

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu