Vineri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 54 de ani despre faptul că, în perioada iunie – august 2023 , un bărbat de 40 de ani din Lăpuș, folosind calități mincinoase, ar fi indus-o în eroare și ar fi determinat-o să îi ofere, în mai multe tranșe, 13.750 de euro, pentru o investiție și ulterior pentru ridicarea banilor câștigați.
În urma activităților de cercetare penală desfășurate, vineri, 8 septembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, împotriva acestuia a fost luată măsura controlului judiciar.
Astfel, polițiștii vă recomandă:
– Să nu dați curs solicitărilor venite din partea persoanelor necunoscute de a le înmâna diverse bunuri sau bani,
– Nu comunicați informații personale confidențiale,
– În cazul în care vă confruntați cu astfel de situații, polițiștii vă sfătuiesc să încercați să rețineți cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează,
– Să apelați numărul unic de urgență 112 sau să vă prezentați la cea mai apropiată unitate de poliție în cazul în care sunteți victima unor astfel de telefoane.
Vlad HERMAN