- Publicitate -
Ad imageAd image

Maramureș: Trei persoane trimise în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv de corupție

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 3 persoane, astfel:

– C.M.C., în stare de arest preventiv, asistentă medicală principală la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș – Laboratorul de Toxicologie cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată  (10 acte materiale), favorizarea făptuitorului, fals intelectual și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri;

– D.I. în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită și cumpărare de influenţă;

– I.F.I., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la dare de mită și complicitate la cumpărare de influenţă.

”Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrat la unitatea de parchet sus-menționată în baza sesizării polițiștilor anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2015-2021, C.M.C. a primit de la  F.L. în 10 situații, sume de bani având cuantumuri situate între 1.000 lei și 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii (depistați anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice) să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.

Activitățile de cercetare penală au relevat faptul că asistenta medicală este direct implicată  în pretinderea și primirea (prin intermediari) sumei totale de aproximativ 33.000 lei și 800 euro, de la un număr de 10 persoane, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică (vizând pe cei din urmă) eliberate la Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, în vederea evitării răspunderii penale.

Reamintim că, în datele de 24.03.2022,  07.04.2022 și 18.05.2022, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au efectuat 5 percheziţii domiciliare (din care una la o instituție publică -sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie) și 4 percheziții auto, vizând pe P.D., fără calitate specială (cercetat pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență),             F.L., fără calitate specială  (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influență în formă continuată), C.M.C., asistentă medicală principală în cadrul instituției anterior menționate (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri în formă continuată (10 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (10 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată (10 acte materiale) și R.A.L.I., biolog în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie.

F.L. și C.M.C. au fost ulterior reținute pentru perioade de 24 de ore și prezentate Tribunalului Maramureș cu propuneri de arestare preventivă pe perioade de 30 de zile, admise de instanța de judecată.

În zilele de 31.12.2021, 13.04.2022 și 06.05.2022, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au ridicat de la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș unele eșantioane conținând probe biologice de sânge, în vederea expertizării, precum și documente, înscrisuri și date informatice stocate în memoria unui calculator conectat la un aparat tip “Gazcromatograf“, atestând prelucrarea unor probe de sânge, în cursul perioadei 2015-2021.

Cauza a fost documentată cu sprijinul de specialitate al I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale – Serviciul de Analiză Comportamentală, respectiv Direcția Generală Anticorupție – Direcția Anchete

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea dosarului la instanță, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, arată un comunicat al DGA.

ZiarMM

Distribuie articolul
ARE SENS?
Adaugă un comentariu