Maramureș: Proiect RECORD pentru județ. 400 milioane euro, investiți în rețeaua de apă

Ad imageAd image

La aproximativ 400 milioane euro se ridică nivelul investiției de modernizare, reabilitare și extindere a rețelelor de apă și apă uzată, în localitățile din județul Maramureș, un proiect gestionat de societatea VITAL SA.

Este cea mai mare investiție, atât ca dimensiune financiară, cât și ca nivel al lucrărilor, dar și al impactului asupra beneficiarilor, cu finanțare europeană, implementată până acum în Maramureș. Recent, au fost semnate mai multe contracte pentru execuția de lucrări și servicii, în cadrul unui eveniment la care au participat și președintele Consiliului Județean Maramureș, alături de primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.

Gabriel Zetea a precizat că, pe viitor, astfel de linii de finanțare, cel mai probabil, se vor închide, autoritățile europene fiind mai degrabă preocupate de a susține financiar statele membre ale UE în a implementa proiecte ce țin de apărare sau energie. De aceea, finalizarea investițiilor de acest gen și atragerea integrală a finanțării este esențială pentru comunitățile din județ.

Alexandrina Bancoș, directorul VITAL SA, a enumerat zonele și localitățile ce vor beneficia de lucrări și servicii la infrastructura de apă, conform celor trei contracte semnate. Acestea reprezintă doar o parte din ceea ce va însemna proiectul în ansamblul său.

Lucrările și serviciile ce urmează a fi executate, în fiecare localitate beneficiară:

Ziar MARAMUREȘ

Distribuie articolul
- Advertisement -
2 Comments