În județul Maramureș avem înregistrate în primele 9 luni ale anului un număr de 80 de accidente rutiere grave. Acestea s-au produs fie pe drumurile naționale, fie pe cele județene, dar și pe străzi din comunele sau orașele județului. În Baia Mare am avut în acest an accidente grave pe străzile Goerge Coșbuc, Grănicerilor, pe Bulevardul Traian, pe strada Minerilor, Vasile Alecsandri, Barajului, Europa, Oțelarilor, Republicii, Progresului, Bulevardul Unirii sau strada Păltinișului. În Sighetu Marmației am avut accidente rutiere grave pe străzile Bogdan Vodă, Alexandru Ivasiuc, Dragos Vodă sau General Mociolschi.
Tot în perioada amintită am mai avut accidente rutiere grave în Nănești, Bogdan Vodă, Moisei, Ocna Șugatag, Ruscova, Barsana, Mara, Șurdești sau Mireșu Mare. Statistica Serviciului Rutier Maramureș arată clar că principala cauză a producerii acestor accidente grave pe drumurile din județul nostru eo reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum.
Accidente rutiere grave au mai avut ca și cauză de producere circulația pe sens opus, adormire la volan, conducere sub influența alcoolului, neasigurare la schimbarea direcției de mers, infirmități sau afecțiuni medicale sau traversare neregulamentară pietoni. Mai spunem doar că marea majoritate a acestor accidente rutiere grave s-au produs in interiorul localităților.
Dragoș HOJDA