- Publicitate -
Ad imageAd image

MARAMUREȘ – Doi agenți de poliție au refuzat o șpagă de 100 de euro oferită de un șofer

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Doi agenți de poliție de la Poliția Șomcuta Mare au refuzat șpaga oferită de un șofer, iar acum șoferul va răspunde pentru fapta sa. Procurorii Anticorupție din Maramureș au anunța că cercetările în acest caz au fost finalizate, prin urmare Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, la data de 30 septembrie 2020, a dispus trimiterea în judecată, în stare de liberate, a unei persoane fără calitate specială pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

„În fapt, la data de 2 august 2020, inculpatul, un bărbat în vârsta de 29 de ani, a oferit suma de 100 de euro unui echipaj format din doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Poliția Orașului Șomcuta Mare, pentru ca aceștia să nu-i aplice sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru comiterea unei contravenții la regimul rutier (efectuarea unei manevre de depășire cu încălcarea marcajului longitudinal continuu care separă benzile de circulație). Pentru acest motiv, polițiștii au sesizat de îndată, telefonic, posibila săvârșire a infracțiunii de dare de mită, atât Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, cât și conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În aceeași zi, cei doi agenți de poliție au formulat denunțuri scrise la sediul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș fiind efectuate acte de procedură penală pentru întocmirea materialului probator. Inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie”, arată DGA Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu