Dacă anul trecut au existat numeroase apeluri către populație pentru a dona plasmă COVID și astfel a oferi o șană la viață bolnavilor de coronavirus, iată că anul acesta nu au existat cereri în acest sens, conform informațiilor oferite de către Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș. Acest fapt ar putea fi explicabil prin prisma faptului că a scăzut numărul bolnavilor de COVID, nu mai avem pacienți la Terapie Intensivă care să aibă nevoie de ajutor, respectiv internările în spitale au scăzut și ele.
„Donatorii de plasmă sunt mai puțini decât cei de anul trecut, până în prezent am efectuat 145 de proceduri de plasmafereză și 175 de proceduri de donare standard. Cereri pentru plasmă COVID în acest an nu au existat, 152 de componente au fost transferate către alte județe, respectiv 97 de componente sanguine s-au distribuit către Spitalul de PneumoFtiziologie Baia Mare„, au precizat oficialii Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș.
Vă reamintim că Tratamentul cu plasmă convalescentă luată de la pacienții care s-au vindecat de COVID-19 a fost aprobat de către Comisia Europeană încă de la începutul lunii aprilie a anului trecut. Atunci a fost emis ghidul privind colectarea și administrarea de plasmă convalescentă, iar în România a fost introdus în protoculul de tratament pentru COVID-19 din luna mai 2020. Recoltarea prin plasmafereză durează 45 până la 60 de minute, în timp ce recoltarea standard durează maxim 15 minute.
Dragoș HOJDA