Am avut un val de cereri de la urmașii beneficiarilor Legii 118/1990, acea lege care se referă la persoanele care au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Potrivit datelor primite de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Maramureș, suma pe care o primesc acești urmași este în funcție de perioada de persecuție, la care se aplică o indexare de 13,8% de la 1 ianuarie (inflația).
„Fiecare an de persecuție al părintelui e 700 lei (neindexat). Urmașii minori sau născuți în timpul perioadei de persecuție au aceeași suma pentru an. Cei născuți după perioada de persecuție au jumătate/an adică 350 lei”, a spus Ovidiu Morar, directorul AJPIS Maramureș, pentru ziarmm.ro.
Ce mai spunem este doar că „constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice, a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune, a fost internată în spitale de psihiatrie, a avut stabilit domiciliu obligatoriu, a fost strămutată într-o altă localitate, a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964”.
„De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care a fost deportată în străinătate după 23 august 1944 dacă a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului. Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile prevăzute mai sus se consideră ca vechime în muncă un an şi şase luni. Perioadele prevăzute mai sus constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională”, se precizează în legea amintită.
Am cerut date și de la Casa de Pensii Maramureș referitoare la acești beneficiari.
Dragoș HOJDA