În această perioadă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș desfășoară activități specifice, având ca scop verificarea legalității privind operațiunile cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.
În baza exploatării unor informații deținute, marți, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, au indisponibilizat de la un tânăr de 27 de ani din Bogdan Vodă, care deținea cantitatea de 100 kg articole pirotehnice din categoria F2 și F4, în special baterii de artificii, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei.
Acesta ar fi primit cantitatea identificată de polițiști prin intermediul unei firme de curierat.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prev. și ped. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive , Republicată.
Conform prevederilor în vigoare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
De asemenea, în conformitate cu prevederile H.G. 1102/2014– privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice, acestea se clasifică după cum urmează:
- a) articole pirotehnice de divertisment;
- b) articole pirotehnice de scenă;
- c) alte articole pirotehnice.
Articolele pirotehnice de divertisment la rândul lor se clasifică în următoarele categorii:
- a) categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;
- b) categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;
- c) categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
- d) categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional„, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.
Articolele pirotehnice de scenă se împart în următoarele categorii:
- a) categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut;
- b) categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
Alte articole pirotehnice se clasifică în următoarele categorii:
- a) categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;
- b) categoria P2: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
Pe această cale, polițiștii vă informează faptul că folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:
- a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
- b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
- c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
- d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
- f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
- g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
ZiarMM