Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș continuă controalele la agenții economici din județ pentru depistarea problemelor care există pe linie de muncă. Astfel, în intervalul 16.09.2022 – 22.09.2022, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş a desfăşurat acţiuni de control specifice, prin cele două compartimente de specialitate, respectiv, relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă.
„Au fost controlaţi un număr de 48 de agenţi economici, 20 în domeniul relaţiilor de muncă şi 28 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind depistate un număr de 30 de deficienţe, din care în domeniul relaţiilor de muncă 9 şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 21, fiind dispuse măsuri de intrare în legalitate. Au fost aplicate un număr de 26 de sancţiuni contravenţionale, din care 25 de avertismente scrise şi 1 amendă contravenţională în valoare de 20000 lei, pentru muncă nedeclarată”, precizează ITM Maramureș.
Dragoș HOJDA