- Publicitate -
Ad imageAd image

MApN: Cei 14 militari romani aflati in misiune in Irak – relocati temporar intr-o alta baza NATO

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Ministerul Apararii Nationale a intreprins masurile necesare pentru intreruperea misiunilor de instruire si consiliere efectuate de militarii romani dislocati in Irak, ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladarii tensiunilor din Orientul Mijlociu, informeaza AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al MApN, pentru asigurarea sigurantei personalului, cei 14 militari romani care erau in misiune in Irak vor fi relocati temporar intr-o alta baza a coalitiei.

Misiunile militarilor romani se axau pe activitati de pregatire si formare a instructorilor irakieni din sistemul militar, consilierea oficialilor din Ministerul irakian al Apararii si din alte institutii responsabile pentru reformarea sectorului de securitate si cresterea capacitatii operationale a Fortelor Armate ale Republicii Irak, arata reprezentantii MApN.

Decizia Romaniei este in deplina concordanta cu pozitia aliata exprimata in cadrul reuniunii de luni si, in functie de evolutia situatiei din zona, militarii romani sunt pregatiti sa isi reia misiunile, precizeaza MApN.

Romania ramane ferm angajata in lupta impotriva terorismului international, atat in format aliat, cat si alaturi de partenerii din cadrul Coalitiei Globale anti-ISIS, subliniaza sursa citata.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu