Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din data de 7septembrie se află două proiecte de hotărâre care fac referire la acordarea de facilități pentru elevi și studenți. Mai exact, este vorba despre proiectul de hotărâre privind acordarea de facilităţi la transportul local prin curse regulate, efectuat cu mijloacele de transport aparţinând URBIS SA, pentru elevii cu domiciliul în Municipiul Baia Mare, fiind aprobată eliberarea gratuită a abonamentului de transport public local pe raza Municipiului Baia Mare, pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat care au domiciliul în Municipiul Baia Mare și sunt înscriși la unitățile de învățământ preuniversitar acreditat/autorizat din Municipiul Baia Mare, pe tot parcursul anului calendaristic.
Potrivit proiectului, abonamentele de călătorie vor fi eliberate cu valabilitate lunară de către URBIS S.A., pe baza carnetului de elev vizat pentru anul în curs şi a cărții de identitate a elevului respectiv a cărții de identitate a reprezentantului legal în cazul elevilor cu vârsta mai mică de 14 ani. Decontarea facilităţilor către operatorul URBIS S.A. se va face lunar de către Municipiul Baia Mare, la nivelul tarifelor de călătorie în vigoare, în conformitate cu prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători în Zona Metropolitană Baia Mare.
Tot pe ordinea de zi există un proiect de hotărâre privind acordarea de facilităţi la transportul local prin curse regulate, efectuat cu mijloacele de transport aparţinând URBIS SA, pentru studenții domiciliați în Municipiul Baia Mare, respectiv aceștia ar urma să beneficieze de o reducere cu 50% a abonamentului de călătorie pentru transportul public local de persoane efectuat de către URBIS S.A. pe raza Municipiul Baia Mare, pe tot parcursul anului calendaristic, studenţilor cu vârsta sub 26 de ani, cu domiciliul în Municipiul Baia Mare şi înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate din Municipiul Baia Mare.
Aleșii locali ar urma să cadă de acord asupra faptului că abonamentele de călătorie vor fi eliberate cu valabilitate de 1 lună sau 3 luni, pe baza cărţi de identitate și a adeverinţei eliberată de secretariatul universităţilor. Vor avea gratuitate la transportul în comun studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii, cu vârsta sub 26 de ani, cu domiciliul în Municipiul Baia Mare şi înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate din Municipiul Baia Mare.
Dragoș HOJDA