- Publicitate -
Ad imageAd image

MAI MULȚI BANI –Se schimbă regulile după care se va acorda ajutorul social

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Din toamna anului viitor în Romania se va discuta despre venitul minim de incluziune, care va cuprinde venitul minim garantat (ajutorul social) și alocația pentru susținerea familiei. Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune se va modifica, noile reglementări urmand a intra în vigoare în 2024.

Astfel, potrivit acestui OUG, „pot beneficia de venit minim de incluziune familia şi persoana singură lipsită de venituri sau ale cărei venituri nu acoperă nivelul de trai minimal, dacă îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de prezenta lege şi ale căror venituri nete lunare ajustate sunt de până la 700 de lei, inclusiv”.

Legea precizează că venitul minim de incluziune se constituie din totalitatea sumelor aferente ajutoarelor financiare prevăzute de lege, care se stabilesc în funcţie de încadrarea în veniturile nete lunare ajustate realizate de familie în următoarele limite:

  1. a) pentru ajutorul de incluziune, până la un venit net lunar ajustat de 275 de lei inclusiv, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor cumulate ale familiei
  2. b) pentru ajutorul de incluziune, până la un venit net lunar ajustat de 400 de lei inclusiv, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor persoanei singure cu vârsta de cel puţin 65 de ani
  3. c) pentru ajutorul pentru familia cu copii, până la un venit net lunar ajustat de 700 de lei, inclusiv. ”

Tot legea mai sus amintită mai precizează că „beneficiarii de venit minim de incluziune au dreptul la stimulente, respectiv în situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai familiei realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare, sau membrii familiei desfăşoară activităţi independente ori agricole, 50% din totalitatea acestora, dar nu mai mult de 500 de lei/familie nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei.

A doua situație este cea în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni consecutive, caz în care acordarea ajutorului social se prelungeşte pentru o perioadă de 6 luni, în cuantumul primit anterior angajării”.

Potrivit noului act normativ, pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum şi pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:

  1. a) 107 lei, pentru familia cu un copil;
  2. b) 214 lei, pentru familia cu 2 copii;
  3. c) 321 de lei, pentru familia cu 3 copii;
  4. d) 428 de lei pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi.

În plus, pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum şi pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:

  1. a) 120 de lei, pentru familia cu un copil;
  2. b) 240 de lei, pentru familia cu 2 copii;
  3. c) 360 de lei, pentru familia cu 3 copii;
  4. d) 480 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi.

În cazul familiilor care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună şi 700 lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:

  1. a) 85 de lei, pentru familia cu un copil;
  2. b) 170 de lei, pentru familia cu 2 copii;
  3. c) 255 de lei, pentru familia cu 3 copii;
  4. d) 340 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi.

Nu în ultimul rand, pentru familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună şi 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:

  1. a) 110 de lei, pentru familia cu un copil
  2. b) 215 de lei, pentru familia cu 2 copii
  3. c) 325 de lei, pentru familia cu 3 copii
  4. d) 430 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulţi

Ar mai trebui menționat doar că în situația în care beneficiarii venitului de incluziune apți de muncă refuză de două ori cererile de muncă sezonieră venite din partea primăriei de care aparțin, atunci aceștia vor rămâne fără acești bani.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu