Doi bărbaţi sunt bănuiţi că ar fi indus în eroare mai multe tinere, prin folosirea, fără drept, a calităţii de poliţist, împrejurare în care le-ar fi deposedat de bani şi carduri bancare.
Polițiștii buzoieni au anunțat că weekendul trecut, în urma materialului probator administrat de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, instanţa a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, faţă de doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi tâlhărie calificată.
„Din cercetări a reieşit că bărbaţii ar fi pătruns în camere închiriate în regim hotelier, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale şi, ulterior, pretinzând, fără drept, că ar fi funcţionari publici, le-ar fi deposedat pe tinere de bani şi de cardurile bancare. Prejudiciul a fost estimat de părţile vătămate, patru tinere, cu vârste cuprinse între 26 şi 34 de ani, la 7.000 de lei.
Astfel, la data de 12 noiembrie a.c., în urma identificării şi depistării celor doi tineri, poliţiştii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Buzău şi în comuna Smeeni, în baza mandatelor emise de Judecătoria Buzău. În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, trei pistoale de tip airsoft, două hamuri pentru pistol, o legitimaţie şi o insignă asemănătoare celor ale unei instituţii, două cagule, două perechi de mănuşi şi patru telefoane mobile.
Cei doi bărbaţi, în vârstă de 21 şi 23 de ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău, pentru audieri. Poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore faţă de cei doi tineri şi continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pentru comiterea faptelor de uzurpare de calităţi oficiale şi tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile”, arată polițiștii buzoieni.
Dragoș HOJDA