În maxim doi ani de zile ar trebui să existe gaz în tot Maramureșul Istoric. Conform celor de la Transgaz, traseul conductei care pleacă din zona Sighet și ar trebui să ajungă în Borșa urmează să fie afișat la sediul fiecărei primării a cărei teritoriu este traversat de conducta de transport gaze naturale.
„Din analiza situației terenurilor ce urmează a fi afectate de lucrările proiectului menționat în solicitarea dumneavoastră, reiese faptul că avem un total de 2170 parcele din care 479 – regim juridic intravilan, 1561 – extravilan și 130 extravilan altă categorie. Nu putem cunoaște numeric câte persoane afectate vor fi despăgubite și vor primi indemnizație deoarece anumite persoanedețin în proprietate mai multe parcele. Menționăm faptul că pe parcurs implementării proiectului pot apărea modificări care duc la actualizarea situației privind parcelele afectate de proiect. Lucrările de execuție au fost demarate în data de 09.08.2021, iar conform prevederilor contractuale, durata de execuție este de 18 luni. În acest moment nu anticipăm apariția unor probleme semnificative în implementarea proiectului”, a fost răspunsul trimis Ziarmm.ro de către cei de la Transgaz.
Dragoș HOJDA