În cadrul etapei a 19-a a Ligii Zimbrilor, CS Minaur a reușit să se impună greu în fața celor de la Dobrogea Sud Constanța, scor final 29-27. CS Minaur continuă astfel șirul partidelor foarte bune jucate în acest început de an și acum e cu gândul la meciurile din cupele europene.
Potrivit csminaur.ro, Alexandru Sabou (antrenor CS Minaur), a declarat că “ne-au lipsit trei jucători, ne-am făcut ceva griji, însă la probleme trebuie să cauți soluții. Le-am găsit, jucăm într-un ritm infernal, pentru că avem 8 meciuri în 27 de zile, și meciuri grele, dar suntem un grup frumos și unit și se vede și pe teren. Filosofia noastră a fost mereu cea cu primul meci care urmează este cel mai important. La fel o ținem până la final, iar cum următorul meci este cel cu PAOK, la Salonic, aceasta a devenit cel mai important”.
„Daniel Bera (jucător Minaur): “Știam că va fi un meci foarte foarte greu, la fel cum a fost și cel de la Constanța. Acesta este un meci pentru lupta la locurile 3-4. Am fost puțin demoralizați știind că ne lipsesc jucători, dar ne-am ambiționat, am muncit mult și am știut că avem o singură șansă, să câștigăm. La Salonic e o deplasare grea. Ne bucurăm că am obținut o diferență aici oarecum liniștitoare pentru meciul retur. Mergem să câștigăm, însă suntem liniștiți pentru diferență pe care am reușit-o în tur.”
George Buricea (antrenor Constanța): “Noi astăzi am fost o echipa obosită după meciul cu Dinamo, după deplasare, așa am simțit eu echipa. Iar la un moment dat ne-am pierdut cumpătul. E greu să obții foarte multe în momentul în care nu ai cu cine să schimbi. Noi vrem să prindem la final un loc de cupă europeană, însă ne va fi foarte greu. Mergem înainte cu ce avem și sper să reușesc să fac ceea ce mi-am propus.”, potrivit csminaur.ro.
FOTO csminaur.ro
Dragoș HOJDA