Marți, 25 octombrie, polițiștii Secției 6 Sarasău au oprit pentru control pe strada Avram Iancu din Sighetu Marmației o autoutilitară la volanul căreia au identificat un bărbat de 36 de ani din Câmpulung la Tisa, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că pentru materialul lemnos transportat nu a fost emis aviz de însoțire.
Întreaga cantitate a fost măsurată, rezultând un volum de 2,6 m3, lemn de esență fag, care ulterior a fost confiscată și predată în Custodie Ocolului Silvic.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171 din 2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, potrivit IPJ.
ZiarMM