- Publicitate -
Ad imageAd image

Lansare Program privind creşterea eficienţei energetice în clădiri publice. Bani pentru comune, orașe sau consilii județene

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat că a lansat sesiunea de înscriere în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, în perioada 11 decembrie 2023, ora: 1000 – 31 decembrie 2023, ora: 23.59 sau până la epuizarea bugetului. AFM precizează că scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

„Am decis să finanţăm acest program cu scopul de a moderniza clădirile publice, prin finanţarea de activităţi/acţiuni specifice realizării de investiţii pentru creşterea performanţei energetice a acestora, de a reduce consumul anual de energie primară şi nu în ultimul rând, de a diminua efectele poluării aerului asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Adrian Neculaescu. Acesta a mai precizat că finanţarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu.

„Bugetul alocat programului este de 596.500.000 lei, iar înscrierea se face prin intermediul aplicaţiei informatice, puse la dispoziţie de AFM, în limita a 200% din bugetul alocat programului. Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanţare, este 6.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori inclusiv, 12.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 locuitori, 16.000.000 lei pentru oraşe şi pentru cluburile sportive de drept public şi COSR şi unităţile publice centrale şi/sau teritoriale, 28.000.000 lei pentru consilii judeţene, 28.000.000 lei pentru municipiul de rang 0, 28.000.000 lei pentru municipii de rang I, 20.000.000 lei pentru municipii de rang II și  24.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti.

Categoriile de solicitanţi eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu, judeţ, instituţiile publice din subordinea/în coordonarea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, cluburile sportive de drept public şi COSR, pentru baze sportive de drept public aflate în administrarea, concesiunea sau folosinţa acestora, unităţile publice centrale şi/sau teritoriale cu atribuţii specifice în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi private, asigurarea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, respectiv protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă; apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă a populaţiei şi bunurilor”, adaugă AFM.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu