La final de săptămână, prefectul Rudolf Stauder și secretarul general al PNL Maramureș, Ioan Muntean au ajuns în Remeți și Săpânța. Au fost întâmpinați de colegii liberali, în frunte cu președinții de organizație: Adalbert Roman, respectiv Gheorghe Stan.
La Remeți, s-a adus în discuție proiectul din Programul Național ”Anghel Saligny” – lansat de PNL – , privind construirea a două poduri în comună, un proiect în valoare de 4,2 milioane de lei.
”Ne interesează și podurile și proiectul POIM pentru apă și canalizare. Am discutat și despre cofinanțările necesare la accesarea de proiecte, dar și despre atragerea în comună a unor investitori în turism” – a rezumat Adalbert Roman, președinte al organizației și viceprimar al comunei.
”La Săpânța avem două proiecte importante, finanțate prin programul ”Anghel Saligny”: extinderea rețelei de canalizare menajeră – în valoare de 14,4 milioane lei – și reabilitarea drumurilor din comună, proiect de aproape 10 milioane de lei” – a punctat Gheorghe Stan două dintre aspectele discutate la întâlnire.
”Ne face plăcere să venim la Săpânța, unde avem una dintre cele mai performante organizații din județ, iar dialogul este unul aplicat și pragmatic” – a subliniat secretarul general, Ioan Muntean.