- Publicitate -
Ad imageAd image

LA PETEA – Probleme pentru un TIR-ist din Maramureș. Cu ce a fost prins la frontieră

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Pe sensul de intrare în România, la punctul de trecere a frontierei Petea din județul Maramureș s-au prezentat, în data de 15 august, două ansambluri rutiere, conduse de un clujean, respectiv un maramureșean în vârstă de 44, respectiv 55 de ani.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, clujeanul transporta cantitatea de 17 tone mobilă second-hand și obiecte de uz casnic, iar maramureșeanul transporta cantitatea de 8,8 tone anvelope uzate: „În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că deșeurile sus menționate erau încărcate din Germania, fiind destinate unor societăți comerciale din județele Iași și Maramureș. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, s-a solicitat sprijinul autorizat al reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri”.

Polițiștii de frontieră spun că potrivit legislaţiei în vigoare, cei doi șoferi nu au putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006. În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu