Marți, 18 aprilie, în Muzeul Satului din Baia Mare, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a premiat elevii și profesorii care au participat la concursul județean interdisciplinar “Comuniada”.
Peste 470 de premii, pentru 234 de elevi și 160 de profesori care i-au pregătit, au fost acordate în urma desfășurării Comuniadei – faza județeană.
“Competițiile nasc performanță, iar performanța crește comunitatea noastră maramureșeană. Tocmai de aceea, susținem organizarea acestor competiții școlare, precum “Comuniada”, prin care motivăm elevii maramureșeni, care învață în școlile din mediul rural, să studieze mai mult. Competiția s-a desfășurat în 45 de comune maramureșene, la nivel local, iar ulterior la nivel județean, la diferite discipline, precum limba română, matematică, geografie, istorie, caligrafie și șah”, a transmis Ionel Bogdan.
Competiția s-a desfășurat în perioada 25-26 martie 2023 și a fost organizată în parteneriat de către Consiliul Județean Maramureș – Asociația Comunelor din România – Filiala Județeană Maramureș – Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
“Felicitări tuturor celor premiați în cadrul competiției “Comuniada” pentru rezultatele obținute, pentru munca susținută și pentru dedicarea pe care o acordați studiului! Sunteți un exemplu! De asemenea, mulțumesc profesorilor și părinților acestor elevi minunați pentru implicarea și susținerea pe care o acordă educației copiilor”, a fost mesajul președintelui Consiliului Județean Maramureș.
ZiarMM