- Publicitate -
Ad imageAd image

LA BORȘA – Bărbat lovit de ATV și lăsat să moară. Șoferul a fugit cu tot cu numerele de înmatriculare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Un borșean de 54 de ani a fost lovit în miez de noapte de un ATV condus de un șofer care urmează a fi identificat de poliție. S-a întâmplat în 16 iulie, la ora 23.22, despre incidentul de pe strada Gruiu lui Dan fiind sesizați polițiștii din Borșa. La fața locului au găsit bărbatul lovit de ATV, care era în stare de inconștiență, fiind transportat la Spitalul din Borșa pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Din cercetări, a reieșit faptul că persoana vătămată ar fi fost accidentată de un ATV, al cărui conducător auto, posibil un bărbat de 33 de ani, din oraș, după producerea evenimentului rutier, ar fi plecat înspre D.N. 18, strada Victoriei, fără să sesizeze accidentul.
În urma activităților efectuate, polițiștii din Borșa au identificat, în jurul orei 03.00, ATV-ul implicat în evenimentul rutier, fiind abandonat pe un teren extravilan, la aproximativ 3 kilometri de locul producerii evenimentului rutier, fără a avea montate plăcuțele de înmatriculare aferente. Persoana vătămată a fost transferată la Spitalul Județean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, arată IPJ Maramureș.

În acest moment polițiștii efectuează cercetări în acest caz, în vederea luării măsurilor legale care se impun și stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu