La 21 de ani și sub influența alcoolului, un tânăr din Maramureș a căzut de pe bicicletă

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Joi, 15 iunie, în jurul orei 18.00, polițiștii din Ulmeni au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Sălsig.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 21 de ani, din localitate, care circula în calitate de biciclist pe strada Ierugă din localitate, având direcția de deplasare dinspre D.J. 108A, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a acestuia, fiind transportat de către un echipaj SMURD la Spitalul Județean Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu