- Publicitate -
Ad imageAd image

Județul Maramureș este reprezentat în conducerea Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră (AEBR)

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan, a fost ales membru în Comitetul Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră (AEBR), în cadrul alegerilor organizate cu prilejul Adunării Generale a AEBR, care a avut loc în Serbia, la Novi Sad, în data de 29 septembrie 2022.

Noua conducere a AEBR a fost aleasă pentru perioada 2022-2024, fiind alcătuită din președintele reales Karl-Heinz Lambertz, președinte al Parlamentului comunității germane din Belgia, 10 vicepreședinți și din Comitetul Executiv compus din 38 de reprezentanți din regiuni și euroregiuni care sunt membri AEBR, majoritatea având o activitate îndelungată la nivelul cooperării transfrontaliere.

„Prezența în cadrul Comitetului Executiv al unei organizații cu peste 50 de ani de experiență și activitate în domeniul cooperării transfrontaliere, alături de reprezentanți de prim rang ai regiunilor europene,  mă onorează și responsabilizează deopotrivă. Maramureșul are astfel posibilitatea de a se remarca și promova la nivel european, dar mai ales să atragă cooperări cu regiuni transfrontaliere experimentate”, a subliniat Ionel Bogdan cu ocazia alegerii sale în cadrul conducerii AEBR.

Ionel Ovidiu Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, este singurul reprezentant al unei regiuni din România ales în Comitetul Executiv al AEBR, fapt ce constituie o oportunitate excelentă pentru județul Maramureș de afirmare în cadrul acestei importante asociații transfrontaliere și de a deschide calea unor noi colaborări și proiecte interregionale. Doru Lazăr, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, este membru supleant al Comitetului Executiv al AEBR.

Județul Maramureș a aderat la această asociație în anul 2020, fiind unul dintre cei mai noi membri, iar prezența în conducerea AEBR, la doar 2 ani de la aderare, constituie un rezultat remarcabil pentru Consiliul Județean Maramureș și o recunoaștere a implicării deosebite a județului nostru la nivel internațional și transfrontalier, mai ales în actualul context geo-politic determinat de conflictul din Ucraina.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu