Consiliul Județean Maramureș organizează în aceste zile evenimentul „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova” – țară candidată la Uniunea Europeană, împreună cu Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova.
Peste 40 de reprezentanți din Republica Moldova sunt pentru două zile în Maramureș, într-un schimb de bune practici, care are ca obiectiv principal sprijinirea și îndrumarea instituțiilor moldovenești în vederea realizării de proiecte europene.
În prima parte a evenimentului, au avut loc discuții aplicate, iar președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a oferit exemple de bune practici reprezentanților din Republica Moldova, astfel încât aceștia să fie cât mai pregătiți pentru depunerea de proiecte și, implicit, atragerea de fonduri europene.
”Este datoria noastră să oferim tot sprijinul necesar fraților noștri de peste Prut în demersul de integrare în UE, prin schimburi de bune practici, dar și prin consolidarea parteneriatelor interinstituționale, care să crească considerabil rata de absorbție a fondurilor de pre-aderare la UE a Republicii Moldova”, a precizat Ionel Bogdan.
Discuțiile au fost urmate de o vizită de lucru la proiectul finanțat prin programul RO-UA: ”Althera – Centrul de Terapii Alternative”.
”Centrul pentru Terapii Alternative ALTHERA este un proiect foarte important pentru județul nostru, realizat în parteneriat cu Ivano – Frankivsk, Ucraina, și am încredere că vom realiza astfel de proiecte în comun și cu regiuni din Republica Moldova”, a declarat Ionel Bogdan.
La evenimentul de care a avut loc ieri a fost prezent Preasfințitul Părinte Iustin, Episcop al Maramureșului și Sătmarului, Adrian Răulea, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ioan Haiduc, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, Dinu Iancu Sălăjanu, președinte Consiliul Județean Sălaj, Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, Doru Dăncuș, viceprimar Municipiul Baia Mare.
Din partea delegației Republicii Moldova au fost prezenți Diana Chiriac, Consilier Cancelaria de stat, cabinetul Prim-Ministrului Republica Moldova, Viorel Jardan, președinte Consiliul Raional Strășeni, Iurie Levischi, președinte Consiliul Raional Hîncești, Ion Vicol, președinte Consiliul Raional Anenii Noi, Rusnac Veaceslav, președinte Consiliul Raional Soroca, Maxim Vasile, președinte Consiliul Raional Ștefan Vodă, Mărcuță Vasile, președinte Consiliul Raional Nisporeni, Cojocari Ion, președinte Consiliul Raional Glodeni, Secrieru Vasile, președinte Consiliul Raional Riscani, Tatiana Lazăr, vicepreședinte Consiliul Raional Ungheni, Iurie Calestru, director programe IDEP Moldova, consilieri raionali, experți din domeniul sanitar și al administrației publice.
Vizita oaspeților din Republica Moldova cuprinde și întâlniri bilaterale cu Executivul Consiliului Județean Maramureș, în vederea aprofundării politicilor publice bilaterale.
Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova (IDEP) este o organizație care are misiunea de a coagula eforturile unui număr mare de experți, reprezentanți ai mediului academic, lideri de opinie și reprezentanți ai societății civile, în activități îndreptate spre dezvoltarea comunităților locale.
ZiarMM