Castelul Teleki din Pribilești va fi restaurat după ce a fost lăsat în paragină în ultimele decenii, anunță Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș. Valoarea investițiilor se ridică la 12,4 milioane euro.
”Protejăm patrimoniul moștenit de la strămoși: restaurăm Castelul de la Pribilești! Castelul Teleki din Pribilești va fi restaurat după ce a fost lăsat în paragină în ultimele decenii. Conducerile trecute succesive ale administrației județene nu au considerat ca fiind prioritar să salveze obiectivele care pot juca un rol major în dezvoltarea turistică a Maramureșului.
Dezvoltăm și modernizăm județul nostru prin investiții majore în infrastructură, în economie, în sănătate și alte domenii importante pentru maramureșeni. În același timp, avem datoria morală să protejăm patrimoniul moștenit de la strămoșii noștri!
Am discutat săptămâna aceasta cu proprietarii terenurilor din zonă, sunt de acord să fie expropriați, pentru a contribui la salvarea acestui obiectiv. Prin restaurarea castelului și includerea sa în circuitul turistic, maramureșenii de aici vor avea doar de câștigat.
Avem deja proiectul pregătit, depus spre finanțare, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar valoarea investițiilor se ridică la 12,4 mil euro. După finalizarea etapei de verificare va urma contractarea, care estimăm că va fi finalizată la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai.
Lansarea procedurii de achiziție și evaluarea ofertelor sunt prevăzute pentru luna mai 2024, iar dacă toate vor merge fără probleme vom putea semna contractul de execuție în luna iulie! Îi mulțumesc colegului meu Gabriel Bogdan Ștețco, administratorul public al județului, pentru implicarea de care dă dovadă și pentru acest proiect”, a precizat Ionel Bogdan.
ZiarMM
Este bine sa se știe cine este proprietarul castelului dărăpănat și cine va fi proprietarul ( legal) după renovare. Investiția este importanta dar cheltuirea banului public nu se justifică decât dacă beneficiarul final va fi judetul și nu o persoană anume.