Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri că fondurile europene trebuie să devină „pilon esenţial” al dezvoltării ţării, iar România nu mai are voie să rateze nicio oportunitate de finanţare şi dezvoltare, informează AGERPRES.
„Orice plan de investiţii ambiţios necesită finanţare pe măsură. Din acest motiv, fondurile europene trebuie să devină pilon esenţial al dezvoltării noastre. România nu mai are voie să rateze nicio oportunitate de finanţare şi de dezvoltare, şi nici să urmărească mize mici, de moment, legate eventual de interese electorale. Este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de finanţare, cum sunt, de exemplu, iniţiativa SURE şi Planul european de redresare economică.
De exemplu, SURE este un instrument deosebit de util, deoarece sprijină atât angajaţii, cât şi companiile, prin posibilitatea păstrării locurilor de muncă. Avem datoria ca, în următorul exerciţiu financiar european, să fructificăm pe deplin oportunităţile de dezvoltare oferite de fondurile europene”, a afirmat Iohannis la evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, care are loc la Clubul Diplomatic.
El a subliniat că prin intermediul fondurilor europene vor putea fi susţinute întreprinderile mici şi mijlocii, cercetarea şi inovarea, investiţiile în reţelele de transport transeuropene, „cu scopul de a stimula creşterea economică şi de a crea locuri de muncă productive şi cât mai bine plătite, pentru românii din ţară, dar şi pentru cei care se întorc acasă din străinătate”.
Şeful statului le-a transmis membrilor Guvernului că au datoria de a accelera implementarea măsurilor şi a programelor de investiţii din Planul de relansare.
„Aveţi oportunitatea, dar mai ales datoria de a accelera implementarea măsurilor şi a programelor de investiţii din acest Plan de relansare, cu rezultate concrete şi efecte directe asupra prosperităţii cetăţenilor noştri. Eu am toată încrederea că, împreună cu românii, vom depăşi dificultăţile actuale şi vom pune bazele României normale, care să ne ofere tuturor un viitor mai bun în ţara noastră”, a spus Iohannis.