Preşedintele Klaus Iohannis a explicat, miercuri, motivul pentru care consultările cu partidele vor avea loc abia săptămâna viitoare, informează AGERPRES.
„Am constatat ieri în Parlament un entuziasm total nemotivat în legătură cu căderea Guvernului. Am observat, şi dumneavoastră aţi putut să observaţi, după ce s-a încheiat moţiunea, liderii şi membrii partidelor care au votat această moţiune au avut diverse abordări, au venit unii să ne spună că probabil nu se prezintă la consultări. Da, probabil dumnealor au dărâmat un Guvern şi habar n-au ce să se întâmple după aceea, deci nu vin la consultări. Alţii au ţopăit acolo strigând acolo că vor să suspende preşedintele. Nu văd ce ar rezolva suspendarea preşedintelui în relaţia dintre partide, dar cu siguranţă ar crea circ şi probabil despre asta vorbim, vor doar circ. Alţii au venit în faţa microfoanelor cu texte ca şi cum acum prima dată s-ar inventa coaliţia şi nu ei au fost cei care au detonat coaliţia şi au dus la căderea Guvernului. Eu cred că este nevoie de zile bune până când toată lumea coboară cu picioarele pe pământ, fiindcă această criză este diferită de alte crize guvernamentale. Politicienii au ajuns să aibă doar discursuri anti-toţi, împotriva fiecăruia, ori aşa nu se poate. Doar prin maturitate şi nu prin ţâfnă se rezolvă această criză guvernamentală”, a spus Iohannis.
El a subliniat că cineva trebuie să guverneze ţara.
„Cineva trebuie să formeze Guvernul şi Guvernul se formează cu o majoritate parlamentară. Aşa că am considerat că este nevoie de câteva zile până când acest entuziasm nemotivat creat de căderea Guvernului se stinge un pic. Lumea ajunge să-şi pună problema: bun, acum ce urmează şi să începem discuţii aşezate, serioase, mature, fiindcă altfel problemele vor deveni din ce în ce mai complicate”, a spus şeful statului.