- Publicitate -
Ad imageAd image

Învățământul tehnologic din Baia Mare va funcționa în noul campus realizat din fonduri europene

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Consiliul Local Baia Mare a aprobat în ședința de luni, 12 februarie 2024, proiectul de rețea școlară pentru anul 2024 – 2025 în municipiul reședință de județ în formula propusă de Inspectoratul Școlar Maramureș, prin inspectorul școlar general Mihai Pop. Astfel, începând cu anul școlar viitor, noul campus tehnologic care va fi finalizat până la începutul verii din fonduri europene dar și din fondurile proprii ale municipiului și care însumează 40 de săli de clasă, o mulțime de ateliere și laboratoare de lucru, două internate, cantină și sală de sport își va deschide porțile și pentru elevii de la actualul Liceu Tehnologic Transilvania, precum și pentru cei de la Colegiul Tehnic C.D. Nenițescu. Viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș a susținut încă de la început acest proiect amplu în care Primăria Baia Mare a fost partener în ceea ce privește construirea acestui campus ridicat la standarde europene.

În propunerea de proiect care a făcut referire la justificarea reorganizării unităților de învățământ cu personalitate juridică din Baia Mare s-a arătat faptul că, în cazul celor două licee este necesară fuziunea prin absorbție, unde Liceul Tehnologic Transilvania este unitatea absorbantă și Colegiul C.D. Nenițescu este unitatea absorbită. Cele două licee au clase cu profile și specializări complementare, astfel că, începând cu anul școlar 2024 – 2025, Liceul Tehnologic Transilvania Baia Mare va beneficia de un plan de școlarizare generos la clasa a a IX-a, fiind aprobate 6 clase a IX-a învățământ liceal zi, 4 clase a IX-a învățământ profesional, 1 clasă a IX-a învățământ profesional dual și 1 clasă a IX-a învățământ liceal seral cu dublă specializare, a arătat inspectorul școlar general, Mihai Pop.

”Intenția noastră este ca, în anii următori, să dezvoltăm și mai mult învățământul tehnologic și să creem condiții europene de studiu pentru elevii noștri. Dorim să stopăm risipa banului public iar clădirile pe care le vom elibera prin aceste comasări să le reabilităm și să le redăm în circuitul școlar. În acest fel, învățământul băimărean va putea utiliza la maximum aceste spații și pentru elevii care studiază în învățământul primar și gimnazial. Dorința noastră este ca, în viitor, toți elevii din Baia Mare să frecventeze cursurile dimineața, cum este normal și să eliminăm învățământul în două schimburi. Totodată, aceste clădiri odată reabilitate vor putea fi folosite și pentru învățământul școală după școală, care este tot mai solicitat de majoritatea părinților. Un alt aspect la fel de important este acela că, așa cum am promis, asigurăm locuri de muncă pentru întregul personal didactic, nedidactic și didactic auxiliar care activează în prezent în aceste licee băimărene și niciun angajat nu își pierde locul de muncă. Tocmai din acest motiv am speranța că profesorii de la aceste licee vor promova și vor susține această inițiativă benefică pentru toți actorii implicați în procesul educațional”, a declarat Mihai Pop, inspector școlar general.

La mijlocul lunii decembrie 2024, deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților și inspectorul general al ISJ Maramureș, Mihai Pop au avut o discuție aplicată pe tema educației cu viceprimarul cu atribuții de primar-interimar, Ioan Doru Dăncuș. Deputatul social democrat a arătat că principalele obiective ale PSD sunt sănătatea și educația, iar eficientizarea sistemul educațional din municipiul reședință de județ este esențială.

”În centrul acestor propuneri ale PSD a stat mereu interesul elevilor, iar în acest caz ne referim la elevii care studiază la profilul tehnologic și tehnologic dual și care sperăm că vor fi mult mai motivați să se îndrepte spre aceste profile prin condițiile extraordinare pe care campusul le oferă. Mai mult, 2024 este anul în care educația a primit cel mai mare buget de până acum”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu